marți , octombrie 23 2018
Home / Realitate / ”Șmecherii” parcărilor

”Șmecherii” parcărilor

Oare ce urare și mesaj ar trebui să le transmitem acestor șoferi care parchează la întâmplare?
Uneori ne gândindu-se la alți șoferi ocupă chiar două locuri de parcare, așezând mașina orizontal, sau chiar pe trecerea de pietoni. Sau cum reiese din imagine, trei mașini parcate orizontal, iar a patra mașină e parcată lângă cele trei mașini spre partea carosabilă la câțiva pași de linia continuă.
Cea mai mare problemă o constituie faptul că din acest gest ei fac obișnuință. În cazul în care ai curajul să îi atenționezi că nu procedează bine tot ei devin nervoși, agitați, ba mai te și înjură.
Pe raza acestui oraș ca și în alte părți este valabilă, e la modă acest obicei prost, de a parca neregulamentar și ilegal.
Mai nou se parchează atât pe trotuare, cât și pe spațiile verzi. Unii nu țin cont nici de faptul că blochează traficul sau îngreunează circulația autovehiculelor, sau că pun viața în pericol favorizând accidentele prin nepăsarea și superficialitatea lor.
Nu de puține ori vedem astfel de cazuri și din nefericire sunt tratați cu indiferență aceste probleme favorizând haosul și astfel dând totodată un exemplu negativ tinerilor zicând probabil în sinea lor că dacă lor le este permis ei de ce să nu facă la fel!
Să nu mai amintim că acordarea priorității pe trecerile de pietoni este o adevărată provocare, unde nu de puține ori am pățit să se oprească la câțiva centimetri de noi, sau să nu se oprească de loc ocolindu-ne sau trecând apăsănd pedala de accelerație înainte să ajungem să trecem! Mai nou pentru siguranța și integritatea noastră așteptăm să ni se dea prioritate pentru a trece pe trecerea de pietoni pentru că sănătatea este mai presus de orice!
De două ori am pățit chiar cu cei care ar trebui să ne apere, adică oamenii ai legii cu mașina lor personală în loc să ne acorde prioritate la trecerea de pietoni au trecut nepăsători și atunci ce să mai ne așteptăm de la simpli conducători auto, participanți în trafic, dacă oamenii legii dau astfel de exemple?!
Noi am propune să se facă totuși ceva, să se ia o masură dacă nu prin amendă, să fie etichetați oarecum, să fie cunoscuți ca oameni ce nu își respectă semenii. De exemplu ar putea fi scrise niște mesaje pe o coală cu un adeziv puternic gen acțibild, ce să se poată îndepărta foarte greu și să se simtă prin acest fel jenați să circule cu astfel de mașini etichetate. Eticheta respectivă să fie lipită vizibil pe capotă și astfel să fie arătați cu degetul ca cetățeni care nu respectă legea și bunul simț.
Astfel ne gândim că dacă chiar nu ar dispărea total aceste obiceiuri măcar să nu se înmulțească astfel de cazuri, sau chiar să înceteze să se comporte astfel cu semenii lor!
Oare ce s-ar întâmpla dacă toți am proceda la fel, parcând fiecare pe unde-l taie capul sau circulând neregulamentar în trafic?!
Voi ce ați propune în rezolvarea acestei probleme delicate dar totuși periculoase?!

Despre Arabella & Ferenc

Intuitivi, plini de idei, mereu vom avea un cuvânt de spus.

Lasă un răspuns